Politică

Anonymous a reușit să-l scoată pe Putin din buncăr după ce i-a pus ultima reclamă Jumbo

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare

În sfârșit, un pachet de sancțiuni cu adevărat viabil. La votul unanim pe repede’nainte al întregului bloc al Uniunii Europene, hackerii Anonymous au fost însărcinați să trimită un atac cibernetic menit să-l scoată pe barosan în afara buncărului.

“Noroc cu reclama aia de tot căcatul de la Jumbo, noroc cu ei. Am încercat toate atacurile posibile, degeaba, Putin n-ar fi ieșit din bârlog. Cu ajutorul unui număr random de repetări a cuvântului Jumbo, 874.296 ori, întreaga echipă de la Kremlin a ieșit la lumină”, se arată în cel mai nou comunicat al Anonymous.

“Un efort colectiv desăvârșit, împreună cu pseudo hackeri din rândul Jumbo Rusia, mituiți de occident. Vom expulza Jumbo din țara noastră numaidecât”, este prima măsură anunțată de Kremlin.

În urma evenimentului, la fața locului a sosit un contingent de 28 preoți specializați în prelegeri de apărare cibernetică, condus de Patriarhul Kiril al Moscovei. Totuși, în ciuda eforturilor susținute, slujba durează deja de 45 ore iar răul nu a fost încă înlăturat. A fost luată hotărârea finală de a aștepta încetarea reclamei, întrucât nicio rugăciune nu a fost îndeajuns de puternică pentru a opri răul Jumbo din buncăr.

Articole relevante

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button